Despre
Consultant sau trainer?
Ambele.
Alin Ivan
Finanțe fără jargon, pentru oameni care construiesc ceva.
Lucrez cu antreprenori care știu că afacerea lor merge, dar nu înțeleg de ce nu rămân bani la final de lună. Răspunsul e aproape întotdeauna în structura costurilor — și în confuzia dintre profit contabil și cash real.
Am petrecut peste 25 de ani în consultanță financiară — în M&A, cost management, restructurări și due diligence. La un moment dat am realizat că mare parte din problemele pe care le vedeam în companii mari existau, în formă concentrată, și în firmele mici ale antreprenorilor pe care îi cunoșteam.
Metodologia mea pornește de la Deckungsbeitrag — marja de contribuție pe produs sau serviciu. De acolo, break-even, structura costurilor, și sincronizarea cash flow-ului. Sunt concepte din contabilitatea managerială germană, aplicate practic la realitatea unui IMM din România.
Platforma digitală a apărut din nevoia de a scala această abordare: instrumentele AI fac analiza accesibilă oricând și oricui, iar consultanța directă rămâne disponibilă pentru cazurile care cer o privire umană.
Metodologie
De ce Deckungsbeitrag?
Contabilitatea financiară îți spune dacă ai profit. Contabilitatea managerială îți spune de unde vine și unde dispare.
Marja de contribuție — diferența dintre prețul de vânzare și costurile variabile. Primul număr pe care trebuie să îl știi despre orice produs sau serviciu pe care îl vinzi.
Pragul de la care afacerea nu mai pierde bani. Calculat corect, cu costurile fixe reale — nu cu medii contabile. Mulți antreprenori nu îl știu sau îl au greșit calculat.
Profitul contabil și banii din cont pot fi complet diferite realități. Ajustăm perspectiva pentru ca deciziile de investiție, preț și volum să fie bazate pe lichiditate reală.
Vrei să lucrăm împreună?
Consultanță directă sau coaching digital — alege ce se potrivește.