
Sunt 5 remarci despre calculația de costuri pe care le aud aproape de fiecare dată când inițiez un asemenea proiect la câte un client. Iată care sunt:
1. Calculația de costuri e contabilitate
Să ne gândim care este scopul calculației de costuri: este calcularea costului pe bucată (produs sau serviciu) în împărțeala variabil / fix. Contabilitatea nu permite acest lucru. În contabilitate nu sunt costurile pe produse și nici pe variabil / fix. În contabilitate am, spre exemplu, un cont în care scrie “costuri cu energia electrică” în care e o valoare. Nimic nu-mi spune cât din acea valoare este pentru producție și cât pentru iluminat. Nimic nu-mi spune cât este pentru iluminatul halei de producție și cât este pentru birouri / management sau pentru firma luminoasă de afară.
Plus că, în contabilitate, îmi spune cât a fost. Nu-mi spune cât va fi. Calculația de costuri, pe baza scenariilor și repartizărilor de costuri, îmi spune cât consumă fiecare mașină (pe baza consumurilor mașinilor din cărțile tehnice). Dacă vreau să cresc producția, îmi spune cât va fi consumul de energie electrică. Sunt convins că orice manager face acest calcul (măcar mental) înainte de o investiție, sau încearcă să estimeze niște consumuri pe diverse departamente sau zone. E foarte bine să le ai precis.
Față de contabilitate, calculația de costuri permite scenarii. Permite răspunsuri la întrebarea “dar dacă?” “Dacă crește prețul energiei? Dacă scade numărul produselor? Dacă vreau să mă extind?” Contabilitatea spune ce-a fost. Nu mai poți să iei decizii pentru trecut.

2. Calculația de costuri e complicată
Da, calculația de costuri e complicată. Dar te poate scuti de o mulțime de complicații ulterioare, cum ar fi să pierzi bani și să nu știi de unde. În plus, calculația de costuri e complicată doar prima oară. A doua oară, odată ce o stăpânești, devine mai simplă. Și, pe măsură ce te obișnuiești cu ea, devine simplă de tot.
3. Calculația de costuri nu e necesară legal
Așa este, calculația de costuri nu e necesară legal. Contabilitatea este. Ca să știe statul care este baza impozabilă și cât să ne ceară impozit. Calculația de costuri este necesară din punct de vedere de business, ca să știi câți bani faci cu fiecare produs, cât faci cu toată firma, ce influență are fiecare cost asupra produselor și asupra firmei. Să știi că costul covrigilor va crește cu 0,5 bani dacă crește costul curentului electric cu 50 lei (exemplu, doar) și să te decizi dacă păstrezi același preț al covrigilor (și pierzi 0,5 bani) sau crești prețul și superi clienții.
De ce ar trebui să fac calculație de costuri:

4. Calculația de costuri nu-mi oferă informații relevante
Calculația de costuri oferă două informații de importanță capitală: câți bani fac cu fiecare produs în parte și cantitatea de break even. În special cantitatea de break even este de o importanță extremă pentru că face diferența dintre câștig și pierdere. Las mai jos un filmuleț de 8:20 minute care vă arată cum se calculează cantitatea de break even și importanța ei:
Cum se calculează punctul de break even
5. Calculația de costuri o fac doar firmele mari
Calculația de costuri e necesară pentru orice firmă care are mai mult de un produs. Dacă este vorba despre o covrigărie cu două produse (covrigi și pateuri) trebuie să repartizăm costurile pe cele două produse. Repartizarea deja înseamnă că părăsești contabilitatea și treci în zona calculației de costuri. Plus că orice firmă, indiferent de dimensiune, trebuie să facă previziuni. Și, așa cum am scris mai sus, calculația de costuri permite scenarii. Poți răspunde la întrebarea “ce-ar fi dacă?”. Este bază pentru decizie.
Aici aveți un curs de calculație care răspunde acestor 5 remarci despre calculația de costuri.
Vă doresc succes în business!