Management financiar

Management financiar înseamnă realizarea şi păstrarea unei anumite proporţii a pasivului în vederea obţinerii unei eficienţe maxime a activităţii. Din punctul de vedere al capitalului, în managementul financiar apar următoarele concepte:

1. Capitaluri proprii acele capitaluri care sunt puse nemijlocit la dispoziţia firmei, pe o perioadă nedeterminată de timp
2. Capitaluri străine acele capitaluri care sunt atrase de întreprindere pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp. Aceste capitaluri trebuie să fie returnate integral (eventual cu o adăugire care se numeşte dobândă)
3. Capitaluri pe termen lung sunt acele capitaluri care sunt puse la dispoziţia întreprinderii pentru o perioadă mai lungă de un an (pot fi atât capitaluri proprii cât şi atrase)
4. Capitaluri pe termen scurt care sunt acele capitaluri care sunt puse la dispoziţia întreprinderii pentru o perioadă mai scurtă de un an (sunt doar capitaluri atrase)

Unul din elementele principale ale managementului financiar îl reprezintă planificarea investiţiilor.

Planificarea investitiilor şi decizia de investiţie

Planificarea investiţiilor trebuie să se facă înainte de a începe activitatea economică. Practic, managerul trebuie să decidă care sunt performanţele la care activitatea firmei trebuie să ajungă . Pentru a ajunge la aceste performanţe, firma trebuie să aibă un anumit potenţial. Acest potenţial este creat în cadrul unei structuri. Pentru dotarea acestei structuri sunt necesare anumite investiţii.

În cazul în care managerul, după ce a mers pe acest drum pentru a stabili necesarul de investiţii, observă că resursele sale (financiare, în principal, dar şi de altă natură) sunt insuficiente pentru acoperirea necesarului de investiţii, se face o ajustare a planului, paralel cu ajustarea aşteptărilor din punctul de vedere al performanţelor firmei. Această fază se numeşte analiza nevoilor de investiţie.

A doua fază a deciziei de investiţii este selecţia proiectelor de investiţii şi compararea lor din prisma necesar vs. posibil. Aceasta se face prin-un set de calcule simple, pe care articolul de faţă nu-şi propune să-i detalieze.

Ulterior, trebuie adunate informaţii despre investiţii şi despre diverse alternative. Acest lucru, evident, trebuie făcut înainte de realizarea investiţiei, poate există o metodă mai ieftină şi la fel de eficientă de a obţine structura dorită.

Alternativele trebuie dezvoltate pentru a înţelege în ce măsură o înlocuie a investiţiei cu o alternativă poate asigura necesarul de potenţial de care firma are nevoie.

Calcularea rentabilităţii investiţiilor și decizia de investiție

În management financiar, acest calcul este elementul principal al deciziei de investire. Rentabilitatea investiţiilor se calculează prin calcul investiţional, care este de două feluri:

A. Calcul static care se va calcula iterativ pentru fiecare perioadă de investiţie:

1. Cost comparativ / venit comparativ – procedură statică prin care se compară costurile investiţiilor alternative şi veniturile aduse de respectivele investiţii pe fiecare perioadă
2. Compararea rentabilităţilor – procedură statică, prin care se compară rentabilităţile aduse de fiecare alternativă investiţională
3. Calculul amortizării – procedură (de asemenea) statică prin care se compară perioadele de amortizare a diverselor alternative investiţionale

B. Calcul dinamic – procedură care ia în calcul perioada pe care se va face investiţia:

1. Metoda valorii capitalului (metoda venitului net actualizat total) – metodă prin care se determină valoarea finală pe care o realizează o investiţie după terminarea perioadei de folosire a investiţiei. Această metodă se foloseşte atunci când avem două investiţii identice din punctul de vedere al utilităţii lor şi al perioadelor de timp, dar diferite în ceea ce priveşte suma iniţial investită, sau atunci când avem două investiţii similare din punctul de vedere al sumei iniţial investite şi al perioadei de folosire a investiţiei, dar diferite din punctul de vedere al utilităţii.
2. Metoda dobânzii interne (rata internă de rentabilitate) – metodă dinamică ce permite calcularea şi compararea rentabilităţilor dinamice (pe o anumită perioadă de timp) a alternativelor investiţionale. Este utilă atunci când trebuie să comparăm investiţii care au cel puţin un element diferit (perioada de folosire a investiţiei, utilitatea, valoarea sumei investite iniţial, venitul net actualizat total).
3. Metoda dobânzii interne modificate (rata internă de rentabilitate modificată) – metodă dinamică ce permite compararea alternativelor investiţionale care diferă atât din punctul de vedere al perioadei de investiţie cât şi din punctul de vedere al sumei iniţial investită.

Toate aceste calcule dinamice aduc un element suplimentar, anume rata de actualizare. Această rată este de fapt costul capitalului şi se foloseşte pentru toate elementele de calcul investiţional dinamic.

După realizarea calculului investiţional, următorul pas este realizarea coordonării cu planul financiar, altfel spus, raportarea şi compararea dintre necesarul de investiţie şi resursele financiare aflate la dispoziţia firmei sau posibil de obţinut din surse atrase.

În cazul în care există surse financiare (proprii sau atrase), următorul pas este decizia de investire. Această decizie este de tipul DA / NU şi este decizie strategică. Este una din cele mai importante decizii care se iau, pentru că o investiţie implică o mare parte din resursele financiare (şi de altă natură) ale firmei, pe o perioadă îndelungată. De altfel, deciziile de management financiar sunt extrem de importante.

În cazul unei decizii de investiţie eronate, aceste resurse se pierd, se irosesc şi nu se recuperează (fiind necesară erodarea altor investiţii de succes pentru a reface resursele astfel pierdute). În acest caz firma intră în jenă sau chiar imposibilitate financiară, fiind o captură uşoară pentru concurenţă.

În cazul unei decizii corecte, atunci firma prinde viteză şi se poziţionează raţional pe piaţă, putând să ia o parte din piaţa competitorilor săi.

După decizia de investiţii, următorul pas este realizarea investiţiei. Aceasta trebuie să se facă neapărat conform parametrilor calculaţi în etapa de calcul investiţional pentru a asigura eficienţa aşteptată.

Realizării investiţiei îi urmează monitorizarea investiţiei. Este un element care trebuie să fie permanent şi discret şi trebuie să raporteze fiecare abatere dintre planificatul din calculul investiţional şi realizat. Monitorizarea investiţiei este un element de controlling.

Indicatori în management financiar

În management financiar se operează cu următoarele tipuri de indicatori:

1. Grad de capital propriu / grad de capital străin – indicatori care arată „independenţa” financiară a întreprinderii. O întreprindere independentă financiar nu este neapărat o întreprindere cu eficienţă ridicată. Proporţia optimă dintre capitalul propriu şi străin este cea care asigură o eficienţă ridicată a performanţei economice, şi această proporţie trebuie determinată şi actualizată permanent. Aceşti indicatori trebuie neapărat coroboraţi cu indicatatorii de efect de levier.
2. Indicatori de lichiditate – indicatori care arată posibilitatea întreprinderii de a-şi plăti datoriile la timp. Lichiditatea este de trei grade, în funcţie de perioadele de timp în care trebuie plătite datoriile.
3. Indicatori de eficienţă – care arată eficienţa folosirii pasivului (surselor de finanţare) pentru a crea performanţă economică.

Bibliografie

1. Univ. Pr. Dr. Helmut Pernsteiner, Univ. Pr. Dr. René Andeßner – Finanzmanagement Kompakt – 2. Auflage – Linde Verlag Wien Ges. m. b. H. , Wien 2007
2. Dr. Dr. h. c. mult. Günter Wöhe, Dr. Jürgen Bilstein – Grundzüge der Unternehmensfinanzierung – 9.Auflage – Franz Vahlen Verlag , München 2002

Vă doresc succes în business!